Povestea incredibilă a femeii care vrea să facă dreptate în cazul morții iubitului ei împușcat pe nedrept de către oficialități. De câți ani se luptă cu sistemul

Povestea incredibilă a femeii care vrea să facă dreptate în cazul morții iubitului ei împușcat pe nedrept de către oficialități. De câți ani se luptă cu sistemul
Publicat: 25/04/2019, 11:43

Începând cu 2012, Gail a cheltuit 50.000 de lire pentru a-și plăti taxele universitare doar din dorința de a face dreptate în cazul morții iubitului ei decedat.

Anthony Grainger se afla în mașină cu doi prieteni, într-o parcare din regiuneaWarrington, Marea Britanie, atunci când ofițerii de poliție i-au bănuit că plănuiesc un furt iar bărbatul a fost împușcat frontal. Însă, în procesul de după moartea acestuia, juriul a hotărât că nu era înarmat și nu plănuia un furt.

Totuși, iubita lui de patru ani, Gail, vrea să îi facă dreptatea prin pedepsirea celor care au făcut abuz în serviciu împușcându-l mortal fără vreo dovadă. Femeia a învățat timp de șapte ani la Universitatea din Salford, obținând o diplomă în Drept, iar în prezent urmează cursuri de masterat în criminalistică.

„Dacă forțele de ordine ar fi venit și măcar și-ar fi cerut scuze spunând că«suntem toți oameni, s-a întâmplat, dar vom face schimbări» lucrurile ar fi stat altfel. Dar din nefericire, sistemul e conceput în așa fel încât familiile pierd lupta”, a declarat Gail.

Se pare că niciun ofițer de poliție nu a fost acuzat de omor prin imprudență, iar femeia consideră că Anthony este nedreptățit prin asta: „Dacă niciun ofițer nu este tras la răspundere, nimeni nu își va învăța niciodată lecția sau nu se va gândi la consecințe înainte să acționeze. Așa că am decis să fac singură ceva”.

„Când eu și Anthony ne-am întâlnit era limpede că ne-am găsit sufletele pereche. Ne iubeam atât de mult, încât nevoia de a-i face dreptate este mai mare decât orice costuri financiare”, a continuat Gail.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
FOTO. A cumpărat o dubă și a transformat-o într-o locuință de lux cu 140.000 $....
BREAKING NEWS | Elicopterul cu președintele Iranului în el s-ar fi prăbușit!
Halep și-a luat casă la Dubai de peste un milion de euro! Iubitul de 57...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Ciclonul care a făcut ravagii în Europa ajunge și în România. Meteorologii avertizează că vin...
Imagini controversate din Iași, devenite virale. Gestul rușinos făcut de această blondă, în autobuz
Dieta simplă a „Mamei Natură” | Ce mănâncă Roxana Ionescu, pentru a se menține în...
Crima din Sibiu: prima explicație a tânărului care și-a ucis iubita cu un cuțit, într-un...
"Aș vrea să te strâng în brațe". Ți se rupe sufletul de durere! Mesajul emoționant...
Poveste de dragoste cu final tragic! Tânără în vârstă de 21 de ani, ucisă cu...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Pentagon: Loviturile ucrainene au afectat 14% din capacitatea Rusiei de rafinare a petrolului
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Statul NU mai plătește BANII. Românii trebuie să se grăbească. Termen limită: 7 iunie
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
"Țipete foarte puternice, mobilă răsturnată".Crimă șocantă în Sibiu! O tânără de 21 de ani, ucisă...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Valuri gigantice de materie întunecată ar putea modifica orbita stelelor
×